marți, 11 februarie 2014

Firește despre Firenze


Florența e un loc aparte și nu trebuie să vă spun eu asta. De curând am avut ocazia să vizitez acest frumos oraș deosebit. Am ajuns acolo datorită unor prieteni generoși și avizi de cultură. Pe scurt, acest oraș a avut un impact puternic asupra mea. Am descoperit leagănul civilizației europene din evul mediu și renaștere. Acest oraș a reușit să schimbe lumea în care trăim și modul în care o înțelegem.
Să uităm de Nobel și alte cele, Florența a avut atâtea personalități marcante încât nu e de mirare ce a reușit să arate întregii lumi acum jumătate de mileniu. Fiecare piatră are o istorie a ei, fiecare colț o însemnătate, iar David cel din marmură e grandoarea absolută materializată tridimensional. In săptămâna cât am stat în Toscana, am avut ocazia să înțeleg cam ce ia inspirat pe acei oameni, pe cei mai mari artiști ai planetei. Dealurile alea între două mări au ceva în plus față de struguri și măslini. Au grație, cultură personală cultivată, drumuri înguste și steme din crini.Cum nu mă pasionează consumerismul metropolelor am încercat mai mult să privesc la ce ne-a lăsat trecutul, la seriozitatea fețelor ancorate pe statuile din piațetele acestui oraș. E un mare puzzle cultural acest oraș și nu vă voi obosi cu numele locurilor pe care le-am vizitat,nu! Există hărți și internet pentru asta. Un furnicar ce atrage mii de turiști și kitsch-uri de 2 bani pe toate străzile.
Pe scurt am văzut locul de unde a plecat cel ce a descoperit America, acel continent fiind botezat dupa numele sau cel mic, de unde au plecat ideile capitalismului, superlativul în orice dimensiune artistică și cele mai mari revelații astronomice.

În compania unor prieteni deosebiți, în cursul unor zile udate din belșug cu bere, am fost absorbit în deja ultracunoscutul peisaj toscan. Auguri!

Niciun comentariu: